Fragilitatea îngerilor de pe cărțile poștale

–Curând se vor proiecta diapozitive cu tineri făcând dragoste sau îmbrățișându-se și vor fi privite cum sunt văzute astăzi cele cu oameni ai peșterilor târându-și de păr femeile–

Stradă. Agorafobie. Miros de oameni, de violete. Cinci trepte. Cheie. Ușă. Cheie. Ibric. Claustrofobie. Vai, nu ești aici, am căutat chiar și în balcon. Durere de fiere. Pat. Gol. Gol. Gol. Goală. Ora cinci și un minut. Și două. Gol. Când limba lungă de la ceas e în partea stângă se spune că e fără.

Ana a învățat să alăpteze cu țigara între buze, ochii ei s-au colorat ca vântul, când privește în gol i se pare că vede în viitor. Mai caută. Da, te ascult.

Fereastră întredeschisă. Frig. Haină de ploaie. Cheie. Ușă. Cheie. Ploaie. Cafenea. Ceai. Nu, vodkă. Se poate fuma?

Oare cum mai arată el?

Sofia decupează oglinda după forma trupului ei. Cu dermatograful desenează pe ea gheara din piept. Spre dimineață a visat că l-a ucis. Începuse să îl urască. Da, îl ura la fel cum tăcea el. Din ce în ce mai tare.

Noaptea se respiră tot mai greu de la o vreme și inima omului, mașinărie veche și uzată, își găsește de bună voie sfârșitul. Încă se mai aude muzică de undeva de departe. O țigancă tânără cântă la acordeon, îi dau un ban să cânte în continuare. Nu Zaraza, încă nu e vremea crinilor, petalele grele nu se mai deschid.

În fiecare noapte mai dispare câte un înger fără zgomot.