Îmbrățișați un necunoscut cu sentimentul că îl iubiți de o viață
îi deveniți înger lui iar el devine îngerul dumneavoastră
nu îl întrebați cum îl cheamă nu îl întrebați dacă a venit să rămînă
nu îl întrebați nimic.
iată ținta voastră, iată marioneta.
împușcați-o, mîncați-o, în sala de teatru să mai rămînă doar muzica din culise a unui pian dezacordat.
Cine a dezbrăcat păpușa? Dar cine a dezbrăcat păpușa?
”
Un film
se derulează
se derulează
liniște în sală!
”
păpușa de plastic cu ochii lăsați deschiși intenționat
cuțitul îi tranșează abdomenul
țipă după ajutor
nu de durere nu de teamă
doctorul de păpuși își aruncă piciorul de lemn pe podea și intră în burta ei
ghemuit — păpușa a murit păpușa e mamă
”
vulpile – ce caută vulpile în scenă?
”
se derulează
”
el în vîrful muntelui
ea la poalele muntelui ridică un zmeu de hîrtie
ridică în continuare zmeul de hîrtie
din tăcerea lui de după-amiază se stîrnește o avalanșă
toată zăpada pe care spectatorii și-o imaginează îi umple gura
atunci el în sfîrșit țipă
candelabrul cade — femeia nu a existat niciodată.
”
pauză.
”
Cînd o umbră lasă totul în beznă – a unei veri a unui cîine a unei sălcii -
eu devin piatră și tu devii piatră
ne ciocnim mînă în mînă și inimă de inimă și aprindem un foc mare
pădurea e în flăcări, sforile care țin marea suspendată deasupra globului de sticlă se rup
una cîte una
marea se prăbușește peste foc
spală copiii cu pielea mirosind a lapte
”
acum plecați acasă și uitați ce ați văzut!
