E noapte în Bucureşti 2

01/12/2009 by acoffeeforyoursmile

E noapte în Bucureşti pentru că nu ştim să privim în jurul nostru, să ne pese. E noapte în Bucureşti când ar putea să fie zi în noi.


E unul dintre acele momente

Când aş vrea să renunţ la toată lumea,

Să se lepede şi ea de mine de tot,

Nu doar fragmentat, cum o face uneori.

Să mă ascund într-un petic de materie

Jumătate vie, un sfert moartă.

Astăzi aş vrea să plâng pentru toate relele lumii.

 

Pentru bătrânul care merge singur la filme franţuzeşti,

Văduvit prea timpuriu, fără nepoţi, nu a avut copii să-i facă.

Când era tânăr, a văzut Parisul,

Ştie că a fost pentru o singura dată,

E bolnav de inimă, pensia e oricum prea mică,

Şi nici cui povesti nu are.

 

Pentru copilul de şase luni purtat prin metrouri

Înspre îndestularea unora ce s-au  născut

Ca pietrele de moară, fără suflet.

Un copil care nu va simţi în viaţa lui

Decât sora inanită a dragostei, mila,

Mila trecătorilor care ştiu că banii nu i-ar cumpăra lapte de mamă.

 

Pentru bătrâna de pe stradă, care nu cerşeşte.

Stă zgribulită în aceleaşi haine pe care purtându-le cândva, zâmbea.

Era ziua când fusese numită prodesoară titulară de istorie.

Acum nu-şi mai aminteşte decât că a fost alungată din casa ei

De către un ginere alcoolic şi violent.

Îşi va petrece ultimii ani dormind în scări de blocuri.

 

Pentru toate tristeţile voastre pe care încercaţi să le ascundeţi cu pleoapele.

Fluture de noapte, tu

26/11/2009 by acoffeeforyoursmile

 

Nu e nimic mai înşelător în camera aceasta

Decât o femeie cu buze roşii.

Stă singură şi absurdă la o masă pentru două persoane,

Fumul ţigării ei ajunge până la mine.

Mi-l apropii, să îi aud cioturile de gânduri

Exalate de răşinile plămânilor.

Îl respir pe tot

Să ajungă la o parte din anatomia mea

Care să îi tălmăcească singurătatea.

Sufletele femeilor cu buze roşii sunt dintre cele mai greu de diagnosticat

Şi le-aş găsi un colţ în pecetea lui Solomon.

Îşi bea cafeaua cu un plic de zahăr, ca şi ea.

Îmi rulez o ţigară  şi o privesc în continuare

Cum nu ştie să mă privească, la fel ca ea.

E atentă doar la televizorul răstignit pe un perete,

Sus, aproape de tavanul fals cu ţurţuri,

De parcă ar vrea ea însăşi să înveţe scenariul,

Să dea reprezentaţii într-un spectacol

De pe o stradă cu nume ciudat din Sankt Petersburg.

O stradă unde nu pot ajunge, paşaport n-am avut niciodată

Şi nici nu-mi fac pentru-o falenă.

În noaptea aceasta opresc luna,

Dimineaţă mă voi spăla pe mâini de tine.

 

Speculum

20/11/2009 by acoffeeforyoursmile

În oglindă nu ştiu să mai privesc

Nici ea, din vremuri făurită, nu se pricepe să-mi arate.

Pe spatele-i, hieroglife ce mijesc

Când luna se-mplineşte,

Mefistofelica zace ascunsă în sertar.

Iar ei mă cheamă din mine

Şi de dincolo de sticlă.

Sau poate mă alungă.

Nu pot să îi ating cu palma mea,

Îi zăresc abia în lumină de candelă,

Tămâia arde pe sfârşite.

În nicio ţară pământească nu se vorbeşte limba lor

Şi nici la şcoală nu te-nvaţă.

Nu ştiu a descifra ce-mi spuneţi voi

Şi nici femeia din oglindă

Ce parcă nici nu e femeie.

Ce parcă nici nu e bărbat,

Dar e fiinţă

Şi nu se pricepe a mai fi.

‘he eateth grass as an ox’

19/11/2009 by acoffeeforyoursmile

Am fost pe punctul să îl înşel pe Behemoth cu pisica de mai jos.

Despre libertate de parc-ar fi aşa de simplu

10/11/2009 by acoffeeforyoursmile

Din vocabularul de bază al unui foarte bun prieten al meu nu lipseşte în nicio zi cuvântul libertate. Scormoneşte toate situaţiile căutând-o, îi place să creadă că toate faptele sale o au la bază şi se neagă pe sine dacă acţionează contrar ei.

M-am gândit nu de puţine ori cum văd eu libertatea si gândurile mele se contrazic adesea unele pe celelalte, nu ştiu dacă am avut-o, dacă da, când anume, cum m-am simţit atunci, dacă sunt un om liber, cum uneori cred, dacă o reneg sau dacă mi-o doresc cu obstinaţie, dacă fac ce trebuie ca să o obţin sau dacă, involuntar, o reneg. Mi-a trecut prin minte că dacă aş scrie despre ea, rânduindu-mi gândurile, aş fi în stare să o înţeleg şi poate, să o fac pe ea să mă înţeleagă pe mine. Aceasta e tentativa mea.

Mai sus menţionatul factor care a schimbat cursul simţirilor mele în această direcţie este un bun prieten de 28 de ani care a renunţat (adoptând astfel poziţia lui Sartre vis-a-vis de concept, acesta susţinând că în ultima instanţă există întotdeauna alternativa abandonului) la un job cu leafă mai mult decât decentă într-o bancă pentru  a se bucura de trezitul la o oră când noi, tractorişti cu program fix în câmpul muncii, luăm o pauză de la arat şi ne bucurăm de binecuvântata pauză de prânz. Pentru a lua micul dejun, pentru că tot aşa se cheamă şi la 13:00, şi la 14:00, mic dejun se numeşte masa cu care te tratezi când te trezeşti, cu cafea, măsline, pâine prăjită, Jazzanova şi un reader ales.

Pentru a-şi putea petrece restul zilei citind în fotoliu, cafenele şi parcuri iar apoi dezvoltând noi filosofii personale, empatizând sau nu cu părerile autorilor onoraţi. Pentru a se bucura de prieteni seara, odihnit, şi a le vorbi despre libertate.

Oricine ar invidia un asemenea program. Boem, artistic, atins de voluptatea mizeriei în momentul când în cont suflă vântul, într-un final. Uneori mă trezesc dorindu-mi viaţa lui, mă întreb dacă aş putea renunţa la job, la responsabilităţi, plăsmuiesc alternative de trai. Oare cum ar fi dacă m-aş muta pe o insula hippie, să stau la soare, în hamac, cu o chitară în fundal, să nu-mi pese, să citesc, să scriu.

Foarte multe persoane văd un serviciu stabil ca pe o corvoadă, un supliciu, ca pe o închisoare de maximă securitate pentru libertatea individului care sapă tunele de evadare în weekenduri sau concedii medicale fără temei. Mi-e greu să mă decid şi să susţin până la capăt această părere generală, pentru că există şi o alta care mă tentează foarte. Dacă am privi activităţile laborioase dintr-un complet alt unghi, să le considerăm o modalitate de a exalta limitele libertăţii? În momentul în care un individ nu mai munceşte, automat, conform sistemului, nu mai are parale să-şi cumpere cărţi, bilete la concerte, să călătorească şi să îşi satisfacă oricare alte nevoi ale eului, reuşind din dorinţa de a da frâu liberului arbitru să nu facă decât să îi mutileze membrele. Şi e mizerabil gândul că nici libertatea să bei apă nu îţi aparţine în lipsa unei coerenţe financiare. Dar asta cu gălbeneii e un alt virus inventat în laborator, în preajma căruia aş purta şi o mască de oţel, darămite să aprofundez un subiect atât de ros care te trimite instantaneu în cea mai jegoasă depresie si vulnerabilitate.

Libertatea în relaţiile între doi sau mai mulţi parteneri de sex opus e altă mâncare de doradă regală. De ce mai mulţi când cei din jur promovează relaţiile monogame ca pe o pâine caldă, în scopuri egocentriste, de emoliere si hidratare a eului, întinzându-şi propria libertate până în ograda celuilalt, retezând tufe de lauri?

Oamenii sunt egoişti când vine vorba de iubire când tocmai în cazul iubirii ar trebui teoretic să fie vorba de a  dărui şi nu de a primi. Sau poate oamenii sunt egoişti atunci când de fapt nu iubesc, ci doar au impresia asta. Există şi aici uneori o mocirlă autentică, ba mai ceva ca în cazul precedent. Un cuplu nu înseamnă a îi aparţine partenerului tău şi invers, dar ce sens are a spune asta când istoria însăşi e fondată pe încercarea unor popoare de a asupri, cuceri, şi de defensiva altora înspre a-şi păstra libertatea? O actualitate continuă. Întrebarea mea e dacă e a sistemului sau a firii umane în esenţă?

Singura libertate reală pe care o percep ca fiind penetrabilă şi paradoxal, tangibilă, e cea a gândului. Şi dacă suntem liberi sau nu, până la urmă e o chestiune de spectru şi grija mea în acest moment e cum să-mi cenzurez mai bine globul ocular să nu vadă cei din jur câtă libertate am împrumutat din bancă fără cea mai mică intenţie de a o returna.

Şi pentru că doar ne place să credem că suntem liberi şi e mare lucru să admitem că drumul până acolo e lung şi înţesat de reguli multe şi mărunte, textul ăsta e mascat mai ceva ca un transsexual plin de estrogen. Dar nu o mască purtăm toţi şi zâmbetul obligatoriu de colivie?

 

 

 

 

 

 

E noapte în Bucureşti

24/10/2009 by acoffeeforyoursmile

Un cadavru zace pe carosabil

În intersecţie.

E acoperit cu o pătură veche, murdară.

Nu i-a aprins nimeni o lumânare,

Nu are linişte.

Şoferii îl înjură,

Blochează traficul.

Mamele acoperă ochii odraslelor,

Să nu-l vadă.

Cât timp a trăit,

Nici vecinii nu îi ştiau bine numele.

La serviciu lucra într-un birou fără soare,

Încalzit de o aerotermă

Pe care şi-a cumpărat-o singur,

Firma nu avea buget.

La chioşcul de ziare

Vinde un bărbat

cu mâini mari şi degete groase.

E unul dintre acei oameni

Cărora părinţii le-au dat

Nume de adult din care nu poţi improviza

Unele de alint.

Când a făcut primii paşi,

Bunica lui l-a strigat

Ca pe un muncitor cu spate lat.

Nu a fost niciodată un copil mic,

Dar din privirea lui observi că e acum.

Un copil mic cu mâini mari.

În scara blocului e murdar pe jos.

De la o uşă de la parter până la ieşire

Sunt stropi mari de sânge sau de vin.

Poate cineva a sărbătorit aseară

Sau poate a murit.

La trei dimineaţa, pe bulevard

Se aud ambulanţe.

Te întorci pe partea cealaltă, în pat,

Te plângi că îţi deranjează somnul.

Chiar cu vreo două zile în urmă

Urmăreai un film fără subtitrare

Când ai auzit sirena.

Ai mai fi fost la fel de iritat

Dacă ai fi ştiut că iubita ta e înăuntru?

Oare câţi oameni au murit

La doi metri de tine

În timp ce aşteptai grăbit la semafor?

Canevas/ Canvas

15/10/2009 by acoffeeforyoursmile

Cine ţi-a pictat, femeie,

Buzele-n apus senin de soare

În mare

Şi ochii în lac vegheat de o cabană ?

Cine ţi-a pictat, femeie,

Tristeţe-n zâmbet

Si o vale adâncă

În colţul gurii mici,

Discrete, de amantă

Vicleană de marchiz

Din vremuri vechi ?

Cine ţi-a pictat, femeie,

Gât de negresă-nlănţuită

În zale de metal

Prinse-ntre ele ca vagoane

De Orient Express ?

Cine ţi-a pictat, femeie,

Sihastre gene cusute de ochi

Brodaţi pe un mileu

Prăfuit, pe megafonul

Unui compozitor surzit de tânăr

De explozia unei mine, în război ?

Cine te-a pictat, femeie,

Lângă mine pe-un perete

Alb dintr-un balcon

Impreună până la următoarea zugrăveală ?

De ce nu te-a pictat privindu-mă ?

De ce nu era poet să creeze un personaj

Indrăgostit de mine ?

Nu stiu, femeie, de ce

Culoarea se duce în timp

Şi într-un muzeu mobil, cu atâtea tablouri,

Nu e nimeni să-l restaureze pe al nostru.

Who painted, my lady,

Your lips in cloudless sunset

In the sea

And eyes in lake closely watched by a chalet?

Who painted, my lady,

Sorrow on your smile

And a deep valley

In the nook of your small,

Discrete mouth of a roguish

Marquis mistress of old times?

Who painted, my lady,

Your neck of a Negress,

Chained in swivels linked together

As wagons of Orient Express?

Who painted, my lady,

Hermit lashes sewed on eyes

Embroidered on a vintage antimacassar

Laid on the megaphone

Of a composer, untimely deafened

By the explosion of a mine, during war?

Who painted you, my lady,

By my side, on a white wall

In a balcony,

Together until the next lick?

Why didn’t he paint you glancing at me?

Why wasn’t he a poet to create a character

In love with me?

I don’t know why, my lady,

The colors fade in time

And in a drifting museum, with so many canvases

There is nobody to restore ours.

Kaleidoscope

12/10/2009 by acoffeeforyoursmile

I do not know how to help you,

I can’t even do it for myself

My arm is broken,

The left part of my body

Is paralyzed.

I wouldn’t know how to aim

To touch you

Even if I wanted to.

I’m too troubled by

My selfish thoughts.

She’s watching me with the hair

Resting on the rear part of her seat,

She’s beautiful when she’s sad.

Yesterday I was at the North Pole.

Today I’m running towards South

But I know I’ll go back.

I always do.

I straddle like a Humpty Dumpty

And you don’t know the road to the Ecuator.

She’ll pour us a drink,

Still sad,

Still beautiful,

I’ll blame it all on my broken

Kaleidoscope

Or on the wine maybe.

Distorted.

Train blues

06/10/2009 by acoffeeforyoursmile

În prea multe gări

Prea multe trenuri opresc

Mereu pe aceleaşi şine

Schimbă macazul

Alţi pasageri,

Alţi controlori,

De fiecare dată alt bilet

Valabil o singură călătorie.

Ajungi obosit la destinaţie

Iţi aprinzi o ţigară

Nu te aşteaptă nimeni.

Orele trec frenetic

Paşii tai sunt lenţi

Nu te aşteaptă nimeni

În gară, la hotel,

Iţi bei cafeaua singur.

Ai vrea să iei mereu alt tren

Să te ducă el unde tu nu ai mai fost.

Poate undeva, într-o gară,

Te-aşteaptă totuşi cineva

In too many train stations

Too many trains halt

Always going on the same tracks

Changing their switches

Other passengers,

Other ticket collectors,

Every time another ticket

Available for a trip only.

You reach the destination weary,

Light up a cigarette,

Nobody’s there waiting for you.

The hours are passing by frenetically,

Your footsteps are slack

Nobody’s there waiting for you

At the station, at the hotel

You drink your coffee alone.

You would always take a different train

To take you somewhere you haven’t been before.

Maybe in a station somewhere,

One will be waiting for you, after all.

Tales of ordinary wine

03/10/2009 by acoffeeforyoursmile

In your balcony, my friend,

There are no plants.

You’ve got four walls

Listening to you in their coldness

And a lover

For each one of them

Neither the walls nor them

Speak your language of civil war

In which patriotism becomes fascism

In time.

Every morning, at noon,

You take the salty cheese and

The olives

Out of the fridge.

The water in this town will rust you

But there is enough wine on the table

For you, today.

Will the weather on that island

Do well to your coughing, my friend?

Bukowski would know how to treat it

With cheap cigars and a lady or two,

So psychologically challenged

That Freud would befriend them.

In that South-oriented studio of yours,

Paint your closeted flamenco dancers,

More queer than Gael Garcia Bernal

In La Mala Educacion.

Their revolution is yours.

Hopscotch

28/09/2009 by acoffeeforyoursmile

Şi nu mai ştiu nici eu

Prea bine

Cum se face

Că ieri te vroiam

Şi m-aş fi sacrificat un

El Camino

De la Bucureşti în Timbuktu,

Iar azi..

Mă gândesc că e mai decent

Să desenez

Cu creta

Un şotron în faţa blocului.

Dacă din întâmplare

Sau intenţionat

Greşesc un pas..

Ştii şi tu cum e asfaltul

După ploaie

Mai ales când îmi încalţ

Pantofii invers,

n-o să-ţi mai răspund

la telefon

chiar dacă porţi tricoul albastru

când mă suni.

Cantec toamnei/ Sonnet to the Fall

31/08/2009 by acoffeeforyoursmile

Cantec toamnei

Astăzi, iubito,

mi-aş dori să existe diateză pasivă pentru verbul a ploua.

Te-a strâns toamna in braţe mai tare decât aş putea eu să o fac

cu mâini de om.

Părul tau e mai aspru

şi nici frunzele stejarilor nu mai sunt aşa de verzi.

Plouă prin pori

şi toate tâmplele tale freamătă

lipite de obrazul meu sihastru

ca o floarea soarelui cruţată de septembrie.

Si vrei să zbori spre ţările calde, iubito,

să mă laşi să te aştept anotimpuri..

Sonnet to the Fall

Today, my love,

I wish there were a passive voice for the verb “to rain”.

The fall has snuggled you stronger than I could ever

Do it with hands of a human.

Your hair feels stiffer

And the leaves of oaks aren’t that green anymore either..

It rains through pores

And all of your temples are quivering

Bound to my jowl, hermit as

a sun-flower, spared by September.

You want to fly away, my love,

And let me wait for you for seasons…

Despre Lipscani in New York Times

31/08/2009 by acoffeeforyoursmile

Scoici/ Shells

24/08/2009 by acoffeeforyoursmile

E plin de scoici sfărâmate azi pe plajă,

iubito.

E ca şi când aş păşi printre morminte,

Desculţ.

Le-a adus marea din larg,

De printre alge si vârtejuri

Şi se transformă pe rând,

În nisipul de pe trupul tău.

Ai sute de cadavre pe corp,

Iubito.

Şi pielea ta arsă de soare

Miroase a priveghiul fericirii mele..

It’s full of broken shells on the beach today,

my love.
It’s as if I am walking among graves,
Barefoot.
They were brought from the high seas
From among algae and whirls
and turn abreast in the sand on your body.
You have hundreds of corpses on you,
my love.
And your skin, sun burnt,
Smells like the wake of my happiness.

Aer/ Air

28/06/2009 by acoffeeforyoursmile

Şi când m-am născut,

Doctorul a strigat: „E fată!”

Oamenii din jurul meu râdeau,

Eram doar eu plângând

Mereu în încercarea de a fi altfel.

Proaspăt ieşită din placenta mamei,

Noul aer îmi umezea ochii

Încă o mai face uneori,

Pentru că nimeni nu le închide ochii peştilor

Când mor.

And when I was born,

The doctor shouted „It’s a girl!”

People around me were laughing,

I was the only one to cry

Always attempting to make a difference

Out of my mother’s placenta

That new air made me sob

It still does sometimes

Because there is nobody

To shut the eyes of fish

When they die.

Colors – English translation of “Penson mut”

23/06/2009 by acoffeeforyoursmile

Paint me in a color which has yet to be invented..

Paint me in sonnets and sun-dried tobacco scent..

With your chest jasmine-stained

Your black locks would comfort my body like a wind breeze

Like a clear water wave on a dog-day

Of so many merged thighs and arms.

Like a magnolia, insatiably sipping the morning dew..

We would wrap our barren skin in a damp sheet,

Our lips would tell stories

About sea and coffee..

I want to swim in the whirlpool of your eyes for a second only.

I wish not to love you in parks or restaurants.

Don’t hold my hand, nor speak to me..

My only desire is to change an instant of your destiny,

To be human no more, but bird.

Tango 12

19/06/2009 by acoffeeforyoursmile

(…)

Drumul până la locul întâlnirii mi s-a părut la fel de lung ca cel pe care l-am parcurs la cinci ani cu tricicleta dintr-un capăt în altul al satului, în vacanţa de vară la ţară. Mai lung decât şase virgulă cinci etape de foc copulatoriu precoce cu prostituata rusoaică pe care am primit-o cadou la 18 ani. Treizecişidouă de minute pe ceas. După fiecare minut vedeam un cuc imaginar cum iese din cadran şi mă loveşte în faţă. Am aşteptat-o încă şase minute în faţa unor scări, privind când la norii de pe cer, care mă temeam că or fi impiedicat-o să iasă din casă, când la femeile care se iveau de pe strada îngustă, sperând că următoarea va fi ea. Făcuse pesemne pact cu marea, care-i împrumutase valuri să-i alerge pe sub fustă. Ziua aceea mirosea a compot, iar cerceii ei cu cireşe erau cele mai colorate lucruri din oraş.

-On se dit tu? (…)

Libertatea şi democraţia, străine de România..

18/06/2009 by acoffeeforyoursmile

Asociaţia Umanistă Română va organiza duminică, 21 iunie, ora 20.00, în Piaţa Constituţiei (pe trotuarul din Bd. Libertăţii – de lângă gardul Palatului Parlamentului, în dreptul Pieţei Constituţiei), un protest inedit împotriva modalităţii abuzive şi nedemocratice prin care Guvernul României încearcă să impună noile proiecte de Cod Civil şi Cod Penal prin asumarea răspunderii in Parlament.

Persoanele prezente la acţiune vor realiza o “furtună” de blitz-uri fotografiind,
poate pentru ultima dată legal, zona respectivă.

Detalii despre motivele şi derularea acţiunii aici:
http://www.secularhumanism.ro/index.php/lang-ro/comunicate-de-presa/98-protest-blitz

Un document extins despre problemele legale şi principiale ale noilor Coduri puteţi citi aici:
http://www.secularhumanism.ro/index.php/lang-ro/comunicate-de-presa/97-manifest-al-protestului-fata-de-adoptarea-actualelor-variante-ale-codurilor-civil-si-penal

Subway love

16/06/2009 by acoffeeforyoursmile

Tango 11

13/06/2009 by acoffeeforyoursmile

(…)

- Alo, eu sunt!

- Bună ziua, aş dori să vorbesc cu..

Cu cine vroiam să vorbesc? Habar n-aveam cum o cheamă. Ce puteam să fac, să o etichetez? Să-i spun că aş dori să discut cu domnişoara cu părul creţ din gară? Că e domnişoară sau nu, n-aveam cum descifra.. poate avea părul creţ de la permanent, poate s-a tuns, iar gară e un cuvânt atât de urât pentru a începe o conversaţie.

- Îmi pare rău, nu v-am reţinut numele, ne-am cunoscut..

Nu, cunoscut e un cuvânt prea mare, şchiopătez azi printre cuvinte nelalocul lor, cu multe consoane. Trebuia să mă gândesc înainte de a forma numărul, să îmi fi notat pe o hârtie ce am de spus, cum făceam de fiecare dată când eram puber şi vroiam să sun vreo fată. De sunat nu le sunam niciodată, doar îmi imaginam că vorbesc cu ele şi le zâmbeam la şcoală ca şi când aş fi vorbit în realitate. Se uitau ciudat la mine, iar diriginta i-a spus mamei că sunt desfrânat şi că-mi fug ochii, s-a speriat şi fiind femeie cu frica lui Dumnezeu, conservatoare, m-a pus să citesc în fiecare seară câte zece rugăciuni.

- Ne-am întâlnit în urmă cu trei luni pe drumul dinspre mare.

- Aa, Andrei, nu am auzit nimic de tine atâta timp.. Îmi permiţi să-ţi spun Andrei, da? Îmi sună a nume de bărbat care călătoreşte singur şi aşa te-am avut fotografiat până acum în minte, ca pe un Andrei.

- Mă bucur că îţi aminteşti de mine, Andreea. Andreea e nume de femeie care călătoreşte singură?

- Posibil, dar Irina e nume de femeie căreia nu îi place deloc să pornească singură la drum.

- Irina, ne putem întâlni la o cafea?

- Dacă îmi promiţi că te bărbiereşti, Andrei! (…)