E noapte în Bucureşti

Un cadavru zace pe carosabil

În intersecţie.

E acoperit cu o pătură veche, murdară.

Nu i-a aprins nimeni o lumânare,

Nu are linişte.

Şoferii îl înjură,

Blochează traficul.

Mamele acoperă ochii odraslelor,

Să nu-l vadă.

Cât timp a trăit,

Nici vecinii nu îi ştiau bine numele.

La serviciu lucra într-un birou fără soare,

Încalzit de o aerotermă

Pe care şi-a cumpărat-o singur,

Firma nu avea buget.

La chioşcul de ziare

Vinde un bărbat

cu mâini mari şi degete groase.

E unul dintre acei oameni

Cărora părinţii le-au dat

Nume de adult din care nu poţi improviza

Unele de alint.

Când a făcut primii paşi,

Bunica lui l-a strigat

Ca pe un muncitor cu spate lat.

Nu a fost niciodată un copil mic,

Dar din privirea lui observi că e acum.

Un copil mic cu mâini mari.

În scara blocului e murdar pe jos.

De la o uşă de la parter până la ieşire

Sunt stropi mari de sânge sau de vin.

Poate cineva a sărbătorit aseară

Sau poate a murit.

La trei dimineaţa, pe bulevard

Se aud ambulanţe.

Te întorci pe partea cealaltă, în pat,

Te plângi că îţi deranjează somnul.

Chiar cu vreo două zile în urmă

Urmăreai un film fără subtitrare

Când ai auzit sirena.

Ai mai fi fost la fel de iritat

Dacă ai fi ştiut că iubita ta e înăuntru?

Oare câţi oameni au murit

La doi metri de tine

În timp ce aşteptai grăbit la semafor?

Canevas/ Canvas

Cine ţi-a pictat, femeie,

Buzele-n apus senin de soare

În mare

Şi ochii în lac vegheat de o cabană ?

Cine ţi-a pictat, femeie,

Tristeţe-n zâmbet

Si o vale adâncă

În colţul gurii mici,

Discrete, de amantă

Vicleană de marchiz

Din vremuri vechi ?

Cine ţi-a pictat, femeie,

Gât de negresă-nlănţuită

În zale de metal

Prinse-ntre ele ca vagoane

De Orient Express ?

Cine ţi-a pictat, femeie,

Sihastre gene cusute de ochi

Brodaţi pe un mileu

Prăfuit, pe megafonul

Unui compozitor surzit de tânăr

De explozia unei mine, în război ?

Cine te-a pictat, femeie,

Lângă mine pe-un perete

Alb dintr-un balcon

Impreună până la următoarea zugrăveală ?

De ce nu te-a pictat privindu-mă ?

De ce nu era poet să creeze un personaj

Indrăgostit de mine ?

Nu stiu, femeie, de ce

Culoarea se duce în timp

Şi într-un muzeu mobil, cu atâtea tablouri,

Nu e nimeni să-l restaureze pe al nostru.

Who painted, my lady,

Your lips in cloudless sunset

In the sea

And eyes in lake closely watched by a chalet?

Who painted, my lady,

Sorrow on your smile

And a deep valley

In the nook of your small,

Discrete mouth of a roguish

Marquis mistress of old times?

Who painted, my lady,

Your neck of a Negress,

Chained in swivels linked together

As wagons of Orient Express?

Who painted, my lady,

Hermit lashes sewed on eyes

Embroidered on a vintage antimacassar

Laid on the megaphone

Of a composer, untimely deafened

By the explosion of a mine, during war?

Who painted you, my lady,

By my side, on a white wall

In a balcony,

Together until the next lick?

Why didn’t he paint you glancing at me?

Why wasn’t he a poet to create a character

In love with me?

I don’t know why, my lady,

The colors fade in time

And in a drifting museum, with so many canvases

There is nobody to restore ours.

Kaleidoscope

I do not know how to help you,

I can’t even do it for myself

My arm is broken,

The left part of my body

Is paralyzed.

I wouldn’t know how to aim

To touch you

Even if I wanted to.

I’m too troubled by

My selfish thoughts.

She’s watching me with the hair

Resting on the rear part of her seat,

She’s beautiful when she’s sad.

Yesterday I was at the North Pole.

Today I’m running towards South

But I know I’ll go back.

I always do.

I straddle like a Humpty Dumpty

And you don’t know the road to the Ecuator.

She’ll pour us a drink,

Still sad,

Still beautiful,

I’ll blame it all on my broken

Kaleidoscope

Or on the wine maybe.

Distorted.

Train blues

În prea multe gări

Prea multe trenuri opresc

Mereu pe aceleaşi şine

Schimbă macazul

Alţi pasageri,

Alţi controlori,

De fiecare dată alt bilet

Valabil o singură călătorie.

Ajungi obosit la destinaţie

Iţi aprinzi o ţigară

Nu te aşteaptă nimeni.

Orele trec frenetic

Paşii tai sunt lenţi

Nu te aşteaptă nimeni

În gară, la hotel,

Iţi bei cafeaua singur.

Ai vrea să iei mereu alt tren

Să te ducă el unde tu nu ai mai fost.

Poate undeva, într-o gară,

Te-aşteaptă totuşi cineva

In too many train stations

Too many trains halt

Always going on the same tracks

Changing their switches

Other passengers,

Other ticket collectors,

Every time another ticket

Available for a trip only.

You reach the destination weary,

Light up a cigarette,

Nobody’s there waiting for you.

The hours are passing by frenetically,

Your footsteps are slack

Nobody’s there waiting for you

At the station, at the hotel

You drink your coffee alone.

You would always take a different train

To take you somewhere you haven’t been before.

Maybe in a station somewhere,

One will be waiting for you, after all.

Tales of ordinary wine

In your balcony, my friend,

There are no plants.

You’ve got four walls

Listening to you in their coldness

And a lover

For each one of them

Neither the walls nor them

Speak your language of civil war

In which patriotism becomes fascism

In time.

Every morning, at noon,

You take the salty cheese and

The olives

Out of the fridge.

The water in this town will rust you

But there is enough wine on the table

For you, today.

Will the weather on that island

Do well to your coughing, my friend?

Bukowski would know how to treat it

With cheap cigars and a lady or two,

So psychologically challenged

That Freud would befriend them.

In that South-oriented studio of yours,

Paint your closeted flamenco dancers,

More queer than Gael Garcia Bernal

In La Mala Educacion.

Their revolution is yours.

Hopscotch

Şi nu mai ştiu nici eu

Prea bine

Cum se face

Că ieri te vroiam

Şi m-aş fi sacrificat un

El Camino

De la Bucureşti în Timbuktu,

Iar azi..

Mă gândesc că e mai decent

Să desenez

Cu creta

Un şotron în faţa blocului.

Dacă din întâmplare

Sau intenţionat

Greşesc un pas..

Ştii şi tu cum e asfaltul

După ploaie

Mai ales când îmi încalţ

Pantofii invers,

n-o să-ţi mai răspund

la telefon

chiar dacă porţi tricoul albastru

când mă suni.

Cantec toamnei/ Sonnet to the Fall

Cantec toamnei

Astăzi, iubito,

mi-aş dori să existe diateză pasivă pentru verbul a ploua.

Te-a strâns toamna in braţe mai tare decât aş putea eu să o fac

cu mâini de om.

Părul tau e mai aspru

şi nici frunzele stejarilor nu mai sunt aşa de verzi.

Plouă prin pori

şi toate tâmplele tale freamătă

lipite de obrazul meu sihastru

ca o floarea soarelui cruţată de septembrie.

Si vrei să zbori spre ţările calde, iubito,

să mă laşi să te aştept anotimpuri..

Sonnet to the Fall

Today, my love,

I wish there were a passive voice for the verb “to rain”.

The fall has snuggled you stronger than I could ever

Do it with hands of a human.

Your hair feels stiffer

And the leaves of oaks aren’t that green anymore either..

It rains through pores

And all of your temples are quivering

Bound to my jowl, hermit as

a sun-flower, spared by September.

You want to fly away, my love,

And let me wait for you for seasons…

Despre Lipscani in New York Times

http://travel.nytimes.com/2009/08/30/travel/30surfacing.html?ref=travel

Scoici/ Shells

E plin de scoici sfărâmate azi pe plajă,

iubito.

E ca şi când aş păşi printre morminte,

Desculţ.

Le-a adus marea din larg,

De printre alge si vârtejuri

Şi se transformă pe rând,

În nisipul de pe trupul tău.

Ai sute de cadavre pe corp,

Iubito.

Şi pielea ta arsă de soare

Miroase a priveghiul fericirii mele..

It’s full of broken shells on the beach today,

my love.
It’s as if I am walking among graves,
Barefoot.
They were brought from the high seas
From among algae and whirls
and turn abreast in the sand on your body.
You have hundreds of corpses on you,
my love.
And your skin, sun burnt,
Smells like the wake of my happiness.

Aer/ Air

Şi când m-am născut,

Doctorul a strigat: „E fată!”

Oamenii din jurul meu râdeau,

Eram doar eu plângând

Mereu în încercarea de a fi altfel.

Proaspăt ieşită din placenta mamei,

Noul aer îmi umezea ochii

Încă o mai face uneori,

Pentru că nimeni nu le închide ochii peştilor

Când mor.

And when I was born,

The doctor shouted „It’s a girl!”

People around me were laughing,

I was the only one to cry

Always attempting to make a difference

Out of my mother’s placenta

That new air made me sob

It still does sometimes

Because there is nobody

To shut the eyes of fish

When they die.

Colors – English translation of “Penson mut”

Paint me in a color which has yet to be invented..

Paint me in sonnets and sun-dried tobacco scent..

With your chest jasmine-stained

Your black locks would comfort my body like a wind breeze

Like a clear water wave on a dog-day

Of so many merged thighs and arms.

Like a magnolia, insatiably sipping the morning dew..

We would wrap our barren skin in a damp sheet,

Our lips would tell stories

About sea and coffee..

I want to swim in the whirlpool of your eyes for a second only.

I wish not to love you in parks or restaurants.

Don’t hold my hand, nor speak to me..

My only desire is to change an instant of your destiny,

To be human no more, but bird.

Tango 12

(…)

Drumul până la locul întâlnirii mi s-a părut la fel de lung ca cel pe care l-am parcurs la cinci ani cu tricicleta dintr-un capăt în altul al satului, în vacanţa de vară la ţară. Mai lung decât şase virgulă cinci etape de foc copulatoriu precoce cu prostituata rusoaică pe care am primit-o cadou la 18 ani. Treizecişidouă de minute pe ceas. După fiecare minut vedeam un cuc imaginar cum iese din cadran şi mă loveşte în faţă. Am aşteptat-o încă şase minute în faţa unor scări, privind când la norii de pe cer, care mă temeam că or fi impiedicat-o să iasă din casă, când la femeile care se iveau de pe strada îngustă, sperând că următoarea va fi ea. Făcuse pesemne pact cu marea, care-i împrumutase valuri să-i alerge pe sub fustă. Ziua aceea mirosea a compot, iar cerceii ei cu cireşe erau cele mai colorate lucruri din oraş.

-On se dit tu? (…)

Libertatea şi democraţia, străine de România..

Asociaţia Umanistă Română va organiza duminică, 21 iunie, ora 20.00, în Piaţa Constituţiei (pe trotuarul din Bd. Libertăţii – de lângă gardul Palatului Parlamentului, în dreptul Pieţei Constituţiei), un protest inedit împotriva modalităţii abuzive şi nedemocratice prin care Guvernul României încearcă să impună noile proiecte de Cod Civil şi Cod Penal prin asumarea răspunderii in Parlament.

Persoanele prezente la acţiune vor realiza o “furtună” de blitz-uri fotografiind,
poate pentru ultima dată legal, zona respectivă.

Detalii despre motivele şi derularea acţiunii aici:
http://www.secularhumanism.ro/index.php/lang-ro/comunicate-de-presa/98-protest-blitz

Un document extins despre problemele legale şi principiale ale noilor Coduri puteţi citi aici:
http://www.secularhumanism.ro/index.php/lang-ro/comunicate-de-presa/97-manifest-al-protestului-fata-de-adoptarea-actualelor-variante-ale-codurilor-civil-si-penal

Subway love

Tango 11

(…)

- Alo, eu sunt!

- Bună ziua, aş dori să vorbesc cu..

Cu cine vroiam să vorbesc? Habar n-aveam cum o cheamă. Ce puteam să fac, să o etichetez? Să-i spun că aş dori să discut cu domnişoara cu părul creţ din gară? Că e domnişoară sau nu, n-aveam cum descifra.. poate avea părul creţ de la permanent, poate s-a tuns, iar gară e un cuvânt atât de urât pentru a începe o conversaţie.

- Îmi pare rău, nu v-am reţinut numele, ne-am cunoscut..

Nu, cunoscut e un cuvânt prea mare, şchiopătez azi printre cuvinte nelalocul lor, cu multe consoane. Trebuia să mă gândesc înainte de a forma numărul, să îmi fi notat pe o hârtie ce am de spus, cum făceam de fiecare dată când eram puber şi vroiam să sun vreo fată. De sunat nu le sunam niciodată, doar îmi imaginam că vorbesc cu ele şi le zâmbeam la şcoală ca şi când aş fi vorbit în realitate. Se uitau ciudat la mine, iar diriginta i-a spus mamei că sunt desfrânat şi că-mi fug ochii, s-a speriat şi fiind femeie cu frica lui Dumnezeu, conservatoare, m-a pus să citesc în fiecare seară câte zece rugăciuni.

- Ne-am întâlnit în urmă cu trei luni pe drumul dinspre mare.

- Aa, Andrei, nu am auzit nimic de tine atâta timp.. Îmi permiţi să-ţi spun Andrei, da? Îmi sună a nume de bărbat care călătoreşte singur şi aşa te-am avut fotografiat până acum în minte, ca pe un Andrei.

- Mă bucur că îţi aminteşti de mine, Andreea. Andreea e nume de femeie care călătoreşte singură?

- Posibil, dar Irina e nume de femeie căreia nu îi place deloc să pornească singură la drum.

- Irina, ne putem întâlni la o cafea?

- Dacă îmi promiţi că te bărbiereşti, Andrei! (…)

dupa deget nu e cea mai buna ascunzatoare

Femeile îi consideră pe bărbaţi superficiali, în genere. Cinici, lipsiţi de sentimente, cruzi, misogini, goi. Pe ei, care au pictat Gioconde, care au creat o cinematografie şi o literatură întru adoraţia femeii, care au măsluit viori după asemănarea trupului ei. Pe ei, care s-au mistuit în dueluri şi războaie troiene pentru ele. A scris o femeie vreodată o carte “De ce iubim barbăţii”? A pictat o femeie trupuri masculine cu graţia cu care ei au făcut-o? Feministe care s-au considerat mereu neîndreptăţite, discriminate, care ele însele s-au considerat mereu atât de fragile, biete victime, ele, care au creat un întreg limbaj de auto-compătimire şi auto-obiectificare – m-am dăruit lui, mi-a luat virginitatea – femeile sunt, involuntar, mai misogine decât toţi bărbaţii la un loc. Nu am văzut seriale despre bărbaţi casnici, despre bărbaţi singuri şi disperaţi la 30 de ani. “Desperate Housewives”, “Sex and the city”, atât de urmărite de femeile din întreaga lume care se identifică cu personajele şi slăbiciunile lor, create doar de ele, prin porţelanizarea, fragilizarea voită a propriilor persoane. Plângerea de mila singurătăţii, egocentrismul lor şi demasculinizarea bărbatului în toate filmele de duzină şi cărţile de auto-educare scrise de femei pentru femeile de turmă. Femeile au scris de-a lungul istoriei despre suferinţele pricinuite de acel big bad wolf care e bărbatul, nu despre el ca entitate, nu despre el care iubeşte cu altruism, cu devotament, el care vă adoră, divinizează şi care, o dată îndrăgostit, nu vă uită niciodată. Dacă nu sunteţi voi cele pe care le iubesc, sunt altele care i-au marcat şi pe care nu le pot uita. Asta nu îi face incapabili să iubească, ci incapabili să treacă uşor peste mari iubiri pe care le poartă în suflet toată viaţa. Voi le purtaţi până la următorul. L-a ridicat femeia pe bărbat la un nivel atât de înalt şi idealistic cum a ridicat-o el în cultura lumii? Nu, nu necondiţionat. Literatura feministă a stârnit orgolii, nu iubiri. Jumătate din mine simte ca un bărbat, e jumătatea cea mai bună.

piele

E prea puţină piele în lume

Şi nu îmi pot da seama

Unghiile tale din a cui carne cresc

Şi pe a cui carne o pătrund

În nopţi cu lună.

Şi nu înţeleg de ce

Ne măsurăm vieţile în ani

Şi kilometri

Stăm la coadă pentru iubire

Ne-au spus să aşteptăm

Sunt prea multe cuvinte în jur

Şi prea puţină piele.

Sticle goale

Aş vrea să cânt

Cu voce de femeie bătrână,

Să mă auzi din depărtarea ta,

Să simţi frig în piele

Şi să scapi din mână vinul

Din cupele altei femei,

Vin alb sau roşu cu

Ochi verzi

Albaştri

Sau ploioşi,

Toarnă-ţi tinereţe

Din blonde

Sau roşcate

Şi din sticle

Mult prea goale

Sonată reumatismului meu

Sunt cocoşat, iubito,

Eu nu pot să privesc în sus, spre tine.

Mă uit numai în jos şi văd imaginea ta

În bălţi şi în pantofi de lac

Ai vreunor trecători prin lume

Cu o cobză.

De m-aş uita în ochii tăi,

Spinarea mea s-ar rupe-n două

Sau mai multe.

Eu nu te-aud, iubito,

Printre atâtea ciocârlii şi ambulanţe

Şi uneori câte un cântec

Înfundat de vânt.

Eu nu te simt şi nu te sper,

Căci nu mai pot..

Sunt prea bătrân

Şi nici castanii nu îmi mai ştiu vârsta

De câte ori te-am iubit.

Sunt trist, iubito,

Că nu te-am văzut niciodată

Şi nu ştiu cum se-aud în dormitor

Decât genunchi trosnind.

Sunt prea bătrân, iubito,

Şi prea nevrednic să-ţi mai spun iubito..

Orchestra surda

Astăzi m-am gândit la

tine…

Nu ştiu de ce

nu mă întreba şi nu-mi răspunde

Aud viori din trecut

şi din sufragerie

Pianul

din sufrageria ta

să le acompanieze

nu mai vreau..